Argession, Castrum Argyas, Arghiş, Argiş, Argeş, Korde de Argiş, Curtea de Argeş. Mai multe denumiri, o singură aşezare. Sunt multe variante cu privire la etimologia numelui de Argeş. Unii spun că este un nume getic, alţii văd un nume turanic.
După ce a devenit domnitor al României în anul 1866, Carol I a decis să cunoască ţara şi a străbătut-o călare. A fost impresionat de câteva locuri printre care capitalele lui Negru Vodă, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. A
Deşi născut în Gorj, numele lui Dumitru Norocea este legat pentru vecie de Curtea de Argeş. Dumitru Norocea şi-a început cariera ca învăţător în Gorjul natal unde s-a ocupat în timpul liber de restaurarea şi pictarea de troiţe. După patru
Peste drum de Mănăstirea Argeşului, coborând mai multe trepte găsim o fântână cu acoperiş de şiţă menită să stingă setea trecătorilor. Odinioară ea era situată în apropierea vadului de trecere prin râul Argeş, acum în urma sistematizărilor şi regularizărilor aflându-se
La sfârştul secolului al XVIII-lea, în afara zidurilor oraşului, în apropierea Bisericii Brad-Bătuşari se afla o stupină numită la acea vreme ,,gongărie". Aceasta aparţinea lui Zamfir Ştefănescu poreclit şi Goangă având în vedere îndeletnicirea sa. El ia hotărârea să construiască
Casa Cioculeştilor se află pe strada Armand Călinescu, fostă Chivărari. Această stradă este probabil cea mai veche din oraş, fiind legată de întemeierea Ţării Românești de către Radu Nigru Voivod care a adus cu el de peste munţi şi chivărari
Ctitorită în jurul secolului al XIII-lea, Biserica Sân Nicoara făcea parte din vechea incintă a Curţii Domneşti de la Curtea de Argeș. Asociată temporal cu cele mai vechi biserici din România – biserica din Densus, din Strei și din Ribița,
Muzeul Municipal Curtea de Argeş este situat în imediata apropiere a Bisericii Domneşti, în centrul oraşului, intr-o cladire monument istoric, datand din anul 1896 iar prin exponatele ce se regasesc aici releva istoria de secole a a primei capitale a Tarii Romanesti
Pe o poziție dominantă ce străjuiește Curtea Domnească de la Argeș se găsesc ruinele unei mici biserici cu numele ciudat de Sân Nicoară. De unde acest nume și ce este cu această biserică ce are un turn nefiresc de înalt? Nicoară este alintul popular pentru Nicoale,
Ansamblul Feudal Curtea Domnească de la Argeș cuprinde doar o mică parte a Curții Domnești de odinioară. Găsim în interiorul său ruinele a două case, spre sud-vest Casa Basarab I (numită impropriu așa ea fiind construită într-o perioadă anterioară) iar spre Nord Casa lui