Fântâna Meşterului Manole
Peste drum de Mănăstirea Argeşului, coborând mai multe trepte găsim o fântână cu acoperiş de şiţă menită să stingă setea trecătorilor. Odinioară ea era situată în apropierea vadului de trecere prin râul Argeş, acum în urma sistematizărilor şi regularizărilor aflându-se în incinta parcului Meşterul Manole, construit la cererea M.S. Regelui Ferdinand I. Povestea acestei fântâni este strict legată de istoria episcopului Iosif al Argeşului. El este cunoscut ca Iosif Lotreanul( deoarece era născut la Mălaia, pe Valea Lotrului ) sau Sevastii kir Iosif pentru că anterior a primit titlul(onorific) de episcop al Sevasteei. El este primul episcop după restaurarea scaunului arhieresc la Curtea de Argeş. În 1517, la sfinţirea Mănăstirii Argeşului, Mitropolia de la Argeş a fost spartă cu blestem mare de înalţii ierarhi prezenţi la eveniment.
În 1793, tensiunile dintre boierii pământeni şi boierii greci legate de numirea episcopului de Buzău, îl determină pe domnitorul Alexandru Moruzzi să ia o măsură radicală. Deşi îl acceptă să fie episcop al Buzăului pe nepotul mitropolitului Dositei, decide să înfiinţeze o episcopie la Argeş unde să numească un ierarh pământean. Pe 23 februarie 1794 apare hrisovul, noua eparhie având jurisdicţie asupra vechilor judeţe ale Argeşului şi Oltului. Iosif vine la Argeş şi găseşte un oraş distrus de incendiu şi o mănăstire jefuită de trupele austriece(cele care provocaseră şi incendiul) în 1788. Iosif găseşte secată Fântana Meşterului Manole (atestată documentar în 1524). Izvorul apăruse miraculos în locul în care trecuse la cele veşnice constructorul Mănăstirii Argeşului, Manoli. Iosif a demarat o amplă acţiune de refacere a Mănăstirii Argeşului şi în acest plan decide că pelerinii au nevoie de o nouă fântână. Astfel că împreună cu iconomul Meletie al Mânăstirii Argeşului construieşte o fântână pe marginea drumului spre Vadul Argeşului în anul 1800. Pe pisania aflată la Muzeul Municipal Curtea de Argeş este o frumoasă poezie, menită să-l înştiinţeze pe trecător de rostul acestei fântâni(cişmele):
,,Această apă limpede şi lină,
Din firea ei rece şi bună,
Vederii mult folositoare
Şi setii potolitoare,
Din izvoarele adâncului,
S-au scos la faţa pământului,
De Iosif smeritu episcopul
Şi cu Meletie, bunu iconomu,
Ca cine va bea să mulţămească
Şi pre ei să-i pomenească.
Că pentru aceasta s-au îndemnat
Şi la cestu-locu bun o au mutat,
Unul adecă dându cheltuiala,
Iar celălaltu puindu osteneala.”
(anul 1800)
