Argession, Castrum Argyas, Arghiş, Argiş, Argeş, Korde de Argiş, Curtea de Argeş. Mai multe denumiri, o singură aşezare. Sunt multe variante cu privire la etimologia numelui de Argeş. Unii spun că este un nume getic, alţii văd un nume turanic. O ipoteză intersantă ar fi că numele provine de la titanul Argus(Argos) care ar fi fost ucis de zeul Hermes pe aceste meleaguri.

Cât de veche este aşezarea, nici asta nu ştim cu siguranţă. În arealul Curţii de Argeş au fost identificate si confirmate arheologic urme unor vieţuitori în neolitic, eneolitic, epocile bronzului şi fierului. Cu siguranţă şi romanii au avut o aşezare în această străveche vatră getică, dovada fiind cărămizile cu inscripţii romane din Biserica Domnească.

O primă posibilă atestare documentară o întâlnim într-un document din perioada lui Leon al VI-lea cel Înţelept, imparat bizantin ce a domnit intre anii 886 – 912. Orest Tafrali – membru al Academiei Romane si al Academiei din Atena – consideră că Arhiepiscopia de Argession la care face referire documentul ca fiind o eparhie sufragană Patriarhiei Ecumenice Constantinopolitane este situată la Argeş. Există specialişti care consideră că în acea vreme, pe locul Bisericilor Argeş I şi Argeş II era o biserică de lemn cu fundaţie de piatră în care slujea arhiereul. Această opinie, contestată de Nicolae Iorga şi alţi specialişti pare a fi confirmată de un document descoperit recent la Muntele Athos de preotul Nicolae Dinică. Este foarte posibil ca această aşezare să se fi coagulat în timpul primului ţarat bulgar a cărui întindere a ajuns până în Valea Mureşului. Ce ştim sigur însă, este că putem vorbi de o aşezare urbană în secolul al XII-lea. Oraşul s-a dezvoltat pe Valea Târgului (numită mai târziu Valea Doamnei) având o mahala a olarilor în Dealul Plopişului. Un prim conducător cunoscut al Argeşului ar putea fi Mişelav, cel învins de mongoli în 1241 conform cronicii scrise de Rashid al-Din. Un alt conducător de la Argeş este considerat Seneslau, pomenit de prima Diplomă a Cavalerilor Ioaniţi din 1247. La nord de Valea Târgului se afla Cetatea în cadrul căruia întâlnim Biserica Argeş I, construită undeva la cumpăna secolelor XII-XIII. O biserică de mici dimensiuni, în formă de cruce greacă liberă, dar ornamentată bogat, cu mult aur în interior şi ceramică smălţuită în exterior. Conform Cronicilor Ţării Româneşti, după ce a descălecat la Câmpulung, Radu Nigru Voivod a venit la Argeş unde a făcut Biserică şi Casă de Piatră. În faţa aceluiaşi Radu Nigru Voivod au venit Basarbeştii cu toate neamurile lor de peste Olt şi i s-au închinat formând astfel Ţara Românească. Curtea de Argeş devenea totodată şi prima reşedinţă a Domnului Ţării Româneşti. Odată cu Radu Nigru au venit şi saşii care s-au stabilit la sud de Valea Târgului. Avem atestate cel puţin două bresle săseşti: a chivărarilor ( meşteşugarilor de coifuri ) şi botuşarilor (meşteşugarii de încălţăminte ). Saşii aveau o biserică romano-catolică în apropierea zidului de miazăzi al oraşului. Pe Valea Târgului este atestată prezenţa unei comunităţi bulgare care avea şi biserică. Nu se ştie când au venit bulgarii în Argeş: puteau fi din timpul primului ţarat, puteau fi aduşi de Basarab I(care avea numeroase moşii în ţaratul bulgar) sau puteau fi refugiaţi din vremea căderii ultimului ţarat bulgar. Prima atestare documentare certă a aşezării o găsim în  Chronicon pictum vindobonense, unde povestindu-se campania din Ţara Românească a Regeleui Maghiar de origine franco-napolitană, Charles Robert de Anjou, aflăm că acesta a asediat fără succes Castrum Argyas, înainte de a fi zdrobit în bătălia numită astăzi de la Posada, în toamna anului 1330, de către Ivanco Basarab I. Probabil ca urmare a acestei victorii, Ivanco Basarab decide să înlocuiască vechea biserică din cetate cu una mai mare şi mai spaţioasă, Biserica Argeş II(Biserica Domnească) având o arhitectură de cruce greacă înscrisă.

Tot în Curtea de Arges exista şi Biserica Sân Nicoară construită probabil în vremea lui Radu Nigru Voivod, dar şi un schit de maici aflat pe locul actualei Biserici Olari. În vremea lui Nicolae Alexandru, fiul şi moştenitorul lui Ivanco Basarab, se stabileşte la Argeş(1354-1355) mitropolitul Iachint al Vicinei care ocupă postul vacant de arhiepiscop. La insistenţele domnului român, în 1359 se întemeiază prima mitropolie a Ţării Româneşti la Curtea de Argeş. Domnia care consolidează ţara este cea a lui Vladislav Vlaicu. Din vremea sa avem primul document al cancelariei Ţării Româneşti(scris la Curtea de Argeş), prima hereghie domnească(pe locul actualei Primării) unde s-a bătut prima monedă a Ţării Româneşti. Tot în acea vreme, funcţiona la Argeş şi o şcoală de grămătici care deservea Cancelaria Domnească. În vremea lui Vlaicu se finalizează şi Biserica Domnească , decorată cu o superbă frescă în stilul Renaşterii Paleologe. Argeşul rămâne reşedinţă domnească până în vremea lui Mircea cel Bătrân care trece la cele veşnice în 31ianuarie 1432 în cetaea sa. Odată cu Mihail I, Reşedinţa Domnească se mută la Târgovişte. Un alt fiu al lui Mircea care constuieşte la Curtea de Argeş o catedrală mitropolitană este Vlad Dracul, probabil pe locul vechii mitropolii din vremea lui Nicolae Alexandru. Oraşul era prosper, fiind situat pe principalul drum comercial care lega Transilvania de Dunăre, Drumul Mare. Avea drept de vamă, drept de scaun de judecată şi două târguri anuale: de Adormirea Maicii Domnului şi de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

La urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti(1512), Neagoe Basarab decide să construiască o nouă catedrală pe locul catedralei lui Vlad Dracul distrusă de trei cutremure de peste 7 grade pe scara Richter. Cu ajutorul Meşterului Manoli este ridicată a opta minune a lumii (conform lui Paul de Alep), catedrală sfinţită în 1517 de însuşi Patriarhul Ecumenic. Cu acest prilej este spartă Mitropolia de la Argeş, cu blestem mare de către ierarhii prezenţi. Moşia din partea de nord a oraşului era smulsă de către Neagoe şi dată Mânăstirii. Totodată erau luate oraşului vama şi scaunul de judecată şi trecute mânăstirii. În acelaşi an 1517, este consemnată prima povarnă din Ţara Românească, în incinta Mânăstirii Argeşului, iar în 1524 este construită Bolniţa Simidreani, prima de la sud de Carpaţi. Hotârârile lui Neagoe de a asigura bogăţie mânăstirii vor afecta grav bunăstarea oraşului. Abuzurile călugărilor din mânăstirea Argeşului, în special a celor greci (intrau noapte peste nevestele orăşenilor şi le ruşinau) îi determină pe argeşeni să deschidă un mare proces împotriva Mânăstirii, în vremea lui Matei Basarab. Procesul, întins pe o perioadă lungă de timp, va fi pierdut de către orăşeni. Decăderea oraşului va fi deplină în urma ocupaţiei austriece a Olteniei(1718-1739). În timpul celui mai mare eşec al administraţiei imperiale, dornici să îşi atragă simpatia populaţiei locale, austriecii construiesc un drum pe malul drept tehnic al Oltului, deturnând astfel traficul comercial dintre Sibiu şi Dunăre prin Râmnicul Vâlcii.

Începutul secolului al XIX-lea găseşte Argeşul sărac şi depopulat. Oraşul fusese incendiat în secolul al XVIII-lea(1738, 1788) de către trupele austriece înfrânte de otomani. Din fericire la 1794 se reînfiinţează o eparhie la Argeş, iar noul episcop, Sevasti Kir Iosif este un om extrem de energic şi priceput. De Curtea de Argeş îşi leagă numele în prima jumătate a secolului al XIX-lea întemeitorul familiei Brătianu, Constantin(Dincă) Brătianu moşierul din Tigveni care reface clopotniţa Bisericii Domneşti.

Prin legea 364 din 31.01.1864 a lui Alecsandru Ioan I se înfiinţează structuri administrative noi, Curtea de Argeş primind statutul de Comună Urbană. Argeşul îşi revine în ultimul sfert al secolului al XIX-lea datorită în special decizie MS Regelui Carol I de a reconstrui Mânăstirii Argeşului şi a-şi construi aici o Reşedinţă Regală dar şi datorită dezvoltării exploatărilor forestiere din zona de la nord de Curtea de Argeş. Cu sprijinul lui Daniel Sterescu, primar şi apropiat al Regelui Carol se construieşte un spital al cărui director va fi tatăl celebrului scriitor avangardist, Urmuz. Tot la cererea Regelui Carol I se construieşte între 1895-1898 calea ferată ce leagă Argeşul de Piteşti, sub conducerea lui Elie Radu. Acesta construieşte şi o Gară Regală minunată urmând indicaţiile arhitectului regal, Andre Lecomte du Nouy( o gară identică este la Comăneşti în judeţul Bacău). Spre sfârşitul secolului, intră în componența oraşului satul Buşaga cu zona adiacentă de pădure, numită Capul Dealului. Trebuie să spunem că fosta moşie a Mânăstirii se transformase în comuna Flămânzeşti în urma secularizării averilor mânăstireşti. La sugestia Regelui Carol cele două localităţi (Curtea de Argeş şi Flmânzeşti) se unesc în 1902, cu excepţia satului Valea Uleiului care optează pentru trecerea la comuna Valea Iaşului. Spre sud hotarul oraşului este mutat pe talvegul Văii Sasului. Oraşul va fi legat de zona de exploatări montane printr-o cale ferată forestieră ce ajunge până la Cumpăna.

Dorinţa Regelui Carol I de a fi înmormântat cât mai aproape de Mănăstirea Argeșului transformă Curtea de Argeş în Necropola Regală a României începând cu 1914. În timpul durei ocupaţii germane din perioada Primului Război Mondial oraşul este vizitat de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Perioada interbelică a fost o perioadă de accelerată dezvoltare economică şi culturală, dezvoltându-se industriile de prelucrare a lemnului, confecţii, morărit şi panificaţie dar şi Universitatea deVară(întemeiată de Florian Ştefănescu-Goangă). În 1925 oraşul este declarat staţiune climaterică datorită vremii blânde şi aerului foarte curat. În 1939 la Curtea de Argeş era înmormântat prim-ministrul asasinat de legionari, Armand Călinescu cel care contribuise alături de primarii argeşeni la pavarea cu piatră a străzilor, alimentarea cu apă a oraşului, construirea halei de carne şi a sanatoriului de la Valea Iaşului.

Reorganizarea administrativă din 1950 include în Curtea de Argeş satul Noapteş, iar oraşul devine reşedinţa raionului Curtea de Argeş. În perioada comunistă se vor construi la Curtea de Argeş o fabrică de porţelan (cu asistenţă chinezească ), o fabrică de componente electronice-IPEE, o fabrică de aparate elecronice şi de uz casnic-Electoargeş, o fabrică de mobilă, una de PAL şi una de PANEL. În colaborare cu japonezii se va construi fabrica de bioproteine RONIPROT, distrusă după Revoluţie.

Valea Argeşului, de la Vidraru si pana la Mihaeilesti, a fost complet amenajată în vremea comuniştilor pentru producerea de energie electrică, centrul coordonator al acestei activităţi fiind şi astăzi la Curtea de Argeş.

După Revoluţie au dispărut fabricile de porţelan, mobilă, componente electronice, PAL, PANEL şi confecţii. S-au stabilit în oraş însă alte facilităţi economice ale unor branduri cunoscute precum Errea, Karcher, Fuchs Condimente, Steinel sau Dr.Oetker (aflată şi pe teritoriul comunei Valea Iaşului). Alte facilităţi au fost reînfiinţate, ca de exemplu IPEE-ATI sau STECOPAL.

Tot în perioada postrevoluţionară, la Curtea de Argeş a fost construită Noua Necropolă Regală şi Arhiepiscopală, astfel că acum la Curtea de Argeş sunt înmormântaţi toţi regii şi toate reginele României.

Video