Top
Casa Norocea

Deşi născut în Gorj, numele lui Dumitru Norocea este legat pentru vecie de Curtea de Argeş. Dumitru Norocea şi-a început cariera ca învăţător în Gorjul natal unde s-a ocupat în timpul liber de restaurarea şi pictarea de troiţe. După patru ani de activitate şcolară intră la Şcoala Naţională de Arte Frumoase, în clasa profesorului Ipolit Strâmbu. Talentul, hărnicia şi dedicaţia sa îl aduc în atenţia specialiştilor vremii. Va beneficia de o importantă bursă de patru ani la Ravenna pentru studiul Artei Bizantine şi de specializări la Paris(Luvru) şi Athos. S-a făcut remarcat la restaurarea picturii Mânăstirii Govora. Talentul dovedit la Govora îi determină pe restauratorii Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş să ceară conducerii Comisiunii Monumentelor Istorice trimiterea sa la Curtea de Argeş. La Curtea de Argeş, Dumitru Norocea reuşeşte cu multă răbdare să scoată la iveală pictura de secol al XIV-lea, pictură în stilul Renaşterii Paleologe. În perioada restaurării Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, decide ca împreună cu soţia sa Elisabeta(fostă Miss Bucureşti) să îşi construiască o casă cât mai aproape de Biserica Domnească. Face singur planurile în care îmbină trăsături ale culei gorjene cu stilul neoromânesc şi chiar cu elemente ale unui pavilion de vânătoare. Casa are o sală cu luminator, prima de acest fel din sudul ţării. În această sală lucra şi îşi primea oaspeţii. A avut oaspeţi de prim rang precum MS Regele Carol al II-lea, prim-miniştrii I.G.Duca şi Armand Călinescu. În casă întâlnim o sobă de porţelan stil Napoleon al III-lea, un şemineu cu stâlpi din calcar de Albeşti, feronerie vieneză.

Dumitru Norocea şi-a dorit foarte mult ca locuinţa sa să devină Muzeu, lucru dus la îndeplinire de soţia sa după moartea marelui artist. În anii 1985-1986 la parterul casei s-a organizat o expoziţie de etnografie. Găsim aici vase de ceramică argeşeană, cusături şi ţesături specifice zonei, costume populare din arealul argeşean şi unelte folosite la îndeletniciri casnice şi munci agricole.

La etajul clădirii a fost organizată o expoziţie cu picturile realizate de Dumitru Norocea cu teme rustice, descrierea costumelor populare şi răscoala din 1907. Tot la etaj descoperim documente şi atestate ale pictorului restaurator, adeverinţe din perioada petrecută în Italia, paşaportul, şevalete, scaunul trepied, planşa de culori şi diverse pensule.

Dumitru Norocea a descoperit în Biserica Domnească celebrul cartuş de pe peretele nordic în care se vorbeşte despre moartea Marelui Basarab Voivod. Din jurnalele sale rezultă că el ar fi descoperit şi mormântul 10, descoperire însuşită de Virgiliu Drăghiceanu. Norocea lasă mărturie despre anumite structuri din Biserica Domnească, distruse de Drăghiceanu în cursul săpăturilor arheologice.

Activitatea lui Dumitru Norocea nu a constat numai în munca de resturare. El a pictat de exemplu Sala Unirii din Alba Iulia şi a realizat mozaicurile din Catedrala Unirii din Alba Iulia.

Galeria de imagini