Mânăstirea Curtea de Argeș
Mânăstirea Curtea de Argeș sau mânăstirea lui Neagoe Basarab (cum i se mai spune) este construită cu siguranță pe un loc sacru, un loc pe care au mai existat și alte edificii religioase. Un prim indiciu îl găsim în corespondența dintre Vladislav Vlaicu și viitorul mitropolit Hariton, în care i se descrie acestuia locul în care și-ar avea sediul în cazul în care ar accepta să vină în Țara Românească. Din această descriere se poate deduce că reședința mitropolitului Țării Românești era pe locul actualei mânăstiri.
Ce știm însă cu siguranță și este atestat documentar este că în 1439 Vlad Voievod zis Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân sfințea în ziua de Adormirea Maicii Domnului o mare catedrală având hramul acelei zile sfinte. Probabil că Vlad Dracul a construit această catedrală mitropolitană din dorința de a închide gura celor care îl acuzau că ar fi trecut la catolicism. Din nefericire catedrala viteazului și cultivatului domn va fi lovită de cutremure puternice în 1446 și 1471 astfel că Neagoe găsește ,,un zid părăsit și neisprăvit”.
Decizia lui Neagoe de a construi un lăcaș nemaivăzut până atunci în țara noastră are legătură cu dorința sa de legitimare politică – nu aparținea dinastiei domnitoare chiar dacă își spunea fiu de domn – dar poate și pentru a dobândi iertarea cerească pentru asasinarea Domnului legitim al Țării Românești, Vlad cel Tânăr a cărui singură vină fusese că încercase să stăvilească uzurparea puterii domnești de către familia Craioveștilor.
Neagoe era un om extrem de cult, un om umblat cu o largă deschidere către Apus și Răsărit deopotrivă. Pe când era vătaful vânătorilor domnești a primit învățătura de la mitropolitul Nifon, fost patriarh al Constantinopolului, un adevărat sfânt încă de când era în viață și pe care l-a hrănit în taină în timpul conflictului acestuia cu Domnul Țării Românești, Radu cel Mare. Sunt unele informații că apoi Neagoe a mers la învățătură în Italia, la Padova și Veneția, apoi la Athos și la Academia Patriarhiei din Constantinopol.
Se pare că, informat despre calitățile tânărului Neagoe, extrem de cultivatul sultan Baiazid al II-lea decide să-i testeze calitățile pe șantierul moscheii ce îi poartă numele și aflată astăzi lângă bazarul din Constantinopole (în partea stângă a intrării). Aici este posibil să-l fi cunoscut pe legendarul ,,Manole” asociat de mulți cercetători cu Manoli din Niaesia, considerat a fi armean de origine. Acesta conducea o echipă mixtă de constructori creștini și musulmani, echipă pe care o va aduce și la Curtea de Argeș, aspect relevat de cheia de boltă a catedralei, descoperită de către Grigore Tocilescu,pe care scria ,,Allah”.
Construcția catedralei a durat cinci ani și s-a făcut cu piatră de Albești ( un calcar cu calități deosebite ce se găsește doar la Albeștii de Muscel). Neagoe a cooptat în echipa de constructori meșteri autohtoni și pietrari transilvăneni ( de ex. Vitus din Brașov ). Neințelegerile lui Manoli cu meșterii localnici au dus la întârzierea lucrărilor și la costuri suplimentare mari, fapt ce au determinat-o pe Despina Milița, soția Domnului, să își vândă bijuteriile.
Manoli s-a căsătorit la Argeș cu Ana, presupusă fiică din flori a lui Pârvu Craiovescu( tatăl din acte al lui Neagoe Vodă ) cu care a avut un copil, copil despre care se crede că a murit asfixiat într-un incendiu. Desfășurarea necorespunzătoare a lucrărilor permite meșterilor autohtoni să declanșeze o revoltă împotriva lui Manoli pe când acesta era plecat la Târgoviște pentru suplimentarea bugetului. Ei decid să zidească în peretele catedralei ,,Umbra” Anei, străvechi obicei care presupune să furi ,,umbra” cuiva cu ajutorul unei stinghii. Ori acest obicei al furatului umbrei era asociat de către locuitorii acestui spațiu cu pierderea sufletului, astfel că pusă în fața deciziei violente a meșterilor, Ana alege să se sinucidă. Deși îndurerat, Manoli nu se răzbună și-i zidește pe Ana și prunc la baza celor două turle răsucite spre cer de deasupra pronaosului, ce simbolizează faptul că sufletul lor s-a înălțat prin sacrificiu.
pusă în fața deciziei violente a meșterilor, Ana alege să se sinucidă. […] îndurerat, Manoli [.. ] ii zidește pe Ana și prunc la baza celor două turle răsucite
Pe zidurile exterioare au fost cioplite versete din Coran pentru a proteja această minune a bisericii de devastările oștilor musulmane. Marmura necesară construcției a fost obținută de Neagoe printr-o înșelătorie, spunându-i sultanului Selim Yavuz ( tatăl celebrului Sulleyman) că este necesară pentru construcția unei băi în Vidin, lucrare care nu a fost executată niciodată iar marmura a fost trecută noaptea peste Dunăre (cu ajutorul mitei bineînțeles).
Sfințirea catedralei s-a făcut chiar de ziua Adormirii Maicii Domnului în 1517, eveniment condus de Patriarhul Teolipt. Cu acest prilej fostul dascăl al lui Neagoe, patriarhul Nifon a fost sanctificat. O legendă demnă de încredere spune că Neagoe a adus la această sfințire moaștele Sfântului Ioan Botezătorul (aflate la Bucium în Țara Făgărașului) pe care intenționa să le dăruiască mânăstirii Dionis de la Muntele Athos.
Tot cu prilejul acestei sfințiri este spartă Mitropolia de la Argeș, cu mare blestem, ea fiind înlocuită de cea nouă, de la Târgoviște. Neagoe dă noii mânăstiri o parte importantă din moșia, scaunul de judecată și vama orașului, ceea ce conduce la un conflict secular între oraș și mânăstire, conflict în care călugării mânăstirii erau acuzați de practici mult prea lumești.
Cât despre moartea lui Manoli se pare că nu Neagoe ar fi fost vinovatul (el ar mai fi vrut o catedrală și la Târgoviște) ci o complicată poveste de dragoste cu Zorza, viitoarea soție a vel-logofătului Hărvat, poveste din care nu lipsesc otrava și un slujitor prostănac.
Mânăstirea este pictată în vremea marelui domnitor Radu de la Afumați, ginerele lui Neagoe, al cărui mormânt se află și el în catedrală. Catedrala a fost bombardată de oștile poloneze în 1600, care i-au găurit acoperișul și a fost cumplit jefuită de către oștile transilvănene în iarna anului 1610-1611. Refăcută în scurt timp, este considerată de către cronicarul Paul de Alep, a opta minune a lumii. Din păcate după vizita sa mânăstirea este jefuită și arsă de către tătari care nu știau să citească versetele din Coran de pe pereții săi.
Refăcută de Șerban Cantacuzino, mânăstirea este incendiată în două rânduri de austrieci (1738 și 1788) și refăcută de domnii fanarioți care o înzestrează și cu un paraclis superb. Afectată grav de cutremurul din 1802 este refăcută prin stăruința Episcopului Iosif ale reînființatei eparhii a Argeșului cel căruia îi datorăm fântâna cunoscută drept ,,Fântâna lui Manole”.
Lovită din nou de cutremure și incendii, mânăstirea atrage atenția prin sfințenia sa tânărului Principe Carol al României ce se implică activ în reconstrucția acesteia prin aducerea arhitectului Emille Andre Lecomte de Nouy și prin finanțarea lucrărilor conduse de acesta. Arhitectul francez nu numai că reconstruiește catedrala episcopală dar ridică în spatele ei o reședință regală superbă cu o cărămidă specială, deturnată se pare de la forturile Bucureștilor și amenajează un parc demn de o casă regală europeană.
Iubind aceste locuri, regele Carol I cere să fie înmormântat ,,cât mai aproape de Mânăstirea Argeșului” lucru ce va transforma mânăstirea Argeșului în Necropola Regală a României, în ea fiind înmormântați pe lângă domnitorii Neagoe și Radu, Regii Carol I, Ferdinand I, Mihai I și Reginele Elisabeta și Maria.
